Era ora trei, nu mai aveam somn, mă tot gândeam că vin zorii şi tot mai tare îmi doream să renunţ la lucrul care mă chinuia de două luni.
Aşezat pe pragul casei priveam îngândurat cerul, luna care însemna pentru mine aşa de mult, îmi răscolea sufletul trezindu-mi multe clipe fericite şi totodată o tristeţe nostalgică… jumătate de an mi se scurse prin faţa ochilor în acel moment: retrăiam fiecare zi, fiecare dimineaţă şi fiecare seară când eram împreună, însă în acelaşi timp mă cutremura gindul că mâine nu va mai fi aşa, că de mâine totul se va destrăma şi acele clipe petrecute împreună niciodată nu se vor mai întoarce… Fiecare bătaie de inimă năştea în sufletul meu cîte o amintire a momentelor petrecute împreună şi care treceau prin mine ca un amar fior, o voce lăuntrică îmi şoptea „Luptă, nu renunţa”, însă priveam realistic şi vedeam că nu mai este sens să schimb ceva. Iarna, primăvara, vara, toamna, totul îmi aduceau aminte de cele mai frumoase clipe din viaţa mea.
Everything in this world 